Totalul afișărilor de pagină

marți, 14 mai 2013

CUPA ROMANIEI / KARATE SKDUN


CUPA ROMANIEI
copii, minicadeti, cadeti si juniori




Sâmbătă, 11 mai 2013, s-a desfățurat la Voluntari-București, CUPA ROMÂNIEI, rezervată copiilor, minicadeților, cadeților si juniorilor.
S-au aliniat la start peste 500 de sportivi din 24 de cluburi. Competiția a început la ora 9, la ambele probe, kata și kumite,  pentru toate categoriile de copii.
La ora 13.30 s-a făcut pauză pentru sportivi, iar antrenorii sub conducerea lui shihan Aurel Pătru, au participat la o ședinta fulger. S-a prezentat într-un mod succint programul din acestă vară, cantonamentele lotului național lărgit de la Poiana Pinului și programul competițional din această perioadă. Este vorba de  câteva competiții internationale (cupe) care se desfăsoară luna viitoare, in Italia, Polonia și Bulgaria, unde poate participa orice club care-și permite aceasta din punct de vedere financiar.

De asemenea au fost discutate și o serie de aspecte legate de o mai bună organizarea a lotului național, ținând cont de unele disfuncționalități apărute la europenele din Ungaria.
La reluarea competiției, shihan Aurel Pătru (în urma unei discuții avută cu subsemnatul) a propus tuturor sportivilor, antrenorilor, arbitrilor și spectatorilor un moment de reculegere în memoria maestrului Dan Stuparu.
Shihan Pătru a spus:  „De curând, sensei Dan Stuparu,un mare maestru și unul din cei mai importanți pioneri ai karate-ului din România, s-a stins din viață. În semn de respect pentru memoria dânsului vă propun să ținem un moment de reculegere.” O profundă liniște s-a lăsat în sală. După aproximativ 1 minut, shihan Pătru a spus : Oss sensei Stuparu ! , iar întrega sală a răspuns : Oss!
S-a reluat competiția cu categoriile de minicadeți, cadeți și juniori. Sportivii clubului nostru s-au comportant bine și foarte bine la majoritatea probelor. Am constatat un nou salt calitativ în urma acestei prime jumătăți de an, la foarte multi dintre ei și unele sincope inerente la alții. Din 19 sportivi pe care i-am prezentat la startul acestei competiții, 14 dintre ei au urcat pe podium la o probă sau la ambele.

Duminică, 12 mai 2013
Duminică dimineață, la cererea președintelui CKT Hasu Ploiești, dl Florin Carabă, am prezidat comisia care a examinat sportivii acestui club in vederea obținerii gradelor tehnice la care au aspirat.
După-amiază, împreună cu  Cosmin Porumboiu (medaliat cu bronz la kumite la europene) , am ajuns la Brașov, la seminarul ținut de sensei Marius Gîlcă, 5 Dan. Acest seminar a fost organizat de CS Karate JKA Romania, președinte Dragoș Chiru.
Marius Gîlcă este unul din pionerii karate-ului brașovean, emigrat in USA și care este președintele International Martial Arts Association Utah.
De ce acest interes al nostru pentru acest seminar? Lumea karate-ului a făcut pași mari către olimpizare și în acest context este absolut necesar să ne conectăm la nou. România este încă o zonă care nu și-a adaptat karate-ul (d.p.v.d. structural) la ceea ce se întâmplă în țările vestice. Într-un cuvânt toate federațiile de karate din fiecare țară s-au afiliat la structura corespondentă WKF. Este un proces care nu-l putem ocoli. WKF fiind federația internațională care are recunoșterea CIO și care candidează la un loc in familia olimpică.
Seminarul de kumite ținut de sensei Marius Gîlcă ne-a introdus în modul de abordare a acestei probe în WKF, strategie, metodică, arbitraj, pregătire fizică și psihică specifică.În viziunea lui Sensei Marius Gîlcă un luptător trebuie să aibă 3 calități : 1)greu de nimerit 2)imprevizibil în actiune 3)să lupte cu toată convingerea.
Dacă l-aș descrie pe sensei Marius Gîlcă, aș putea să spun : perfecționist, excelent pregătit, foarte bun pedagog.

REZULTATELE TEHNICE DE LA CUPA ROMÂNIEI
1.     Zafiris Medeea  kata  locul II / copii 1
2.     Măselusă Theodora kumite - locul III / copii 3
3.     Dumitrașcu Octavian  kata, 5 kyu - locul I / minicadeți
4.     Neagu Ștefan  kata, 4 kyu - locul I / minicadeți
5.     Zafiris Flavius  kumite- locul II / kata – locul II / minicadeți
6.     Tudor Crina  kumite cat. -40kg – locul III / kata – locul III / minicadeți
7.     Stoian Teodora   kumite cat.50 kg– locul III / minicadeți
8.     Stanciu Alexandru  kumite – locul III
9.     Dinu Maria  kumite – kumite locul III / cadeți
10.                        Bejgu Gabriel  kumite –locul III / cadeți
11.                        Toma Alexandra  kata – locul II /cadeți
12.                        Neagu Andreea  kata – locul III / kumite – locul I / cadeți
13.                        Mocanu Nicușor  kata – locul II / juniori
14.                        Popescu Radu  kata – locul I / kumite -65kg –locul I / kata open locul III


In acest week-end am dori să fim cu câțiva sportivi avansați la stagiul cu marele maestru Hitoshi Kasuia, 8 dan , care se va ține la Academia de Poliție. In week-end-ul următor vom fi la Focșani la Cupa Satori.


Antrenor,
Aurelian Nicolae