Totalul afișărilor de pagină

duminică, 27 mai 2012

YASUYOSHI SAITO, 8 DAN KARATE SHOTOKAN, LA PLOIESTI


ÎNTÂLNIRE  DE GRADUL  III  /  MAESTRUL JAPONEZ SAITO YASUYOSHI LA PLOIESTI

17 mai 2012, Yasuyoshi Saito, 8 dan în karate shotokan a poposit pentru o seară la Ploiești, împreună cu Aurel Pătru, 7 dan.

Născut în nordul Japoniei si s-a instruit în sistemul de JKA avandul ca antrenor pe Hiroshi Shoji. Atunci când Yasuyoshi Saito a părăsit Japonia a predat iniţial în Franţa, America de Sud şi Caraibe. În Guadelupa, franceză Indiile de Vest a fost instructor sef al Federaţiei Franceze Budokan.






Saito Sensei a venit la Florida de Sud, unde a fondat Asociaţia Japoneza de  Karate din Miami. Din 1972 pana in 1992 a fost un instructor la  Shotokan Karate Federation Internationale, în Atlanticul de Sud. În 1993 el a fondat Japan Karate-Do International, cu membrii afiliati în Anglia, Venezuela, Haiti, Puerto Rico şi Curacao.

La Ploiesti a tinut un singur seminar la care ne-a invitat sa privim in spatele tehnicilor, mai bine zis ne-a aratat ce anume da calitate tehnicilor de baza si exercitii care ne ajuta la dezvoltarea lor. L-a remarcat pe Marius Creta, pe care a si exemplificat foarte mult. De asemenea a subliniat dorinta tinerilor de a participa la competitii dar care trebuie balansata cu o practica a karate-ului pe fundamentul bazelor.

A facut aprecieri deosebite la adresa sportivilor romani si la faptul ca Romania are un karate puternic, valoros si ca ii face mare placere sa predea aici.




Alături de sensei Saito, sensei Aurel Pătru, Marius Creta, Cosmin Porumboiu si Stefan Marinica am cinat la Hanul Dacilor, unde am avut parte de cateva sfaturi foarte interesante din partea maestrului japonez.

Ne povestea ca in USA practica golf si ca si-a schimbat instructorul de 5 ori. De fiecare data a luat-o „de la zero”, de fiecare data si-a reconsiderat tehnicile de baza, fiecare instructor l-a pus sa faca asta. Probabil era o parabola la adresa noastra, a ploiestenilor, in ideia ca am schimbat federatia. Dar este in acelasi timp o invitatie ca tot timpul sa-ti reconsideri bazele, tot timpul sa privesti la fundatia tehnicilor si mai ales a atitudinii cu care practici karate. De asemenea ne-a sfatuit ca o perioada, de exemplu o luna, sa nu mai practicam kata sau kumite de competitie, ci sa ne focalizam strict pe practicarea de exercitii specifice de dezvoltare a tehnicilor, de dezvoltare a abilitatilor noastre, de reconsiderare a bazelor, de reconsiderare a dezvoltarii personale si mai putin pe obtinerea de rezultate sportive.




Discutia s-a dus si pe olimpizarea karate-ului si ne povestea ca sensei Hidetaka Nishiyama a „ratat” o ocazie unica la un moment dat si ca daca actiona atunci karate-ul era sport olimpic. Dar eu stiu ca sensei Nishiyama a spus „ nu vom distruge karate-ul de dragul olimpizarii”. Acum dupa ani si ani acest moment este privit cu ochi critic si minte rece...da, sensei Nishiyama a avut dreptate, dar era extraordinar sa fie karate-ul sport olimpic, se deschideau alte posibilitati, iar practicarea karate-ului ca arta martiala era o posibilitate la fel de valabila ca si astazi.

Revenind la impotanta momentului pentru noi ploiestenii, trebuie sa spunem ca sensei Saito ne-a reasezat un pic modul de gandire, ne-a redat printr-o simpla intalnire viziunea unui karate autentic si ne-a transmis un mesaj imporatant : „evalueaza-ti continuu bazele, priveste-ti continuu atitudinea cu care practici karate”. A fost o seara minunata.

Elevilor mei, lui Saito sensei, lui Patru sensei, le spun :

Multumesc, multumesc, multumesc!



Aurelian Nicolae


Un comentariu: