Totalul afișărilor de pagină

marți, 20 decembrie 2011

ORIGAMI CU GUST DE VACANTA SI SARBATORI

 Sambata, 17 decembrie, dupa antrenamentul grupelor reunite de copii, avansati si incepatori, am organizat un atelier de origami. La japonezi este arta impauturiri hartiei, la noi este un frumos joc de copii. Sunt sigur ca toti va aduceti aminte de avioanele si rachetele facute la scoala si care zburau prin clasa, de coifurile confectionate din ziare, de barcutele pe care le puneam pe apa, de asa zisele ghicitori sau solnite in functie de cum le asezai. Mai confectionam o forma care se tranforma in camasa, pantaloni si cizmulite, pocnitori din hartie si altele.

Am improvizat masute din cate 8 bucati de tatami suprapuse iar ca scaune au servit foarte bine pernele noastre de antrenament. Fiecare copil a adus de acasa hartie colorata, foarfece si lipici.

Am numit-o pe Alexandra Toma, maestru de ceremonie in arta origami si am pornit la drum. Alexandra ne-a propus realizarea unui COCOR. Hartia a fost impaturita si des-paturita pentru realizarea liniile necesare lucrului din etapele urmatoare. Apoi fiecare s-a straduit sa urmeze etapele realizarii cocorului, iar Alexandra trecea pe la fiecare sau dupa ii era cerut ajutorul. Am descoperit ca avem sportivi care sunt foarte priceputi in impaturirea hartiei. Si am mai descoperit si faptul ca acasa parintii sau bunicii inca mai isi invata odraslele sa impaturesca hartie pe cele cateva forme pe care eu le stiam din copilarie.
Astfel Eduard Sandu s-a dovedit expert la confectionat braduti, Florentina Rusu se pricepea foarte bine la cocori si  la flori ( doar se numeste Flori), iar Stefan Neagu mi-a prezentat forma pantaloni-camasa-cizme. Bineinteles ca au mai zburat si cateva avioane sau rachete, cele confentionate de mine avand cel mai frumos zbor (sic!).
Revenind la cocorul din hartie si de ce este el atat de cunoscut si apreciat am aflat povestea unei fetite afectata de tragedia de la Hiroshima. Dar iata trista poveste : ” Povestea cocorului japonez este una impresionnata si este legata de un copil, de fapt o fetita pe nume Sadako Sasaki din Hiroshima.
Aceasta fetita stia de traditia populara japoneza conform careia cel care pliaza o mie de cocori (senbazuru ) din hartie are sansa sa I se indeplinesca o dorinta.

Insa Sadako Sasaki, care se imbolnavise de leucemie, caci avea 2 ani cand s-a lansat bomba atomica asupra orasului ei, a reusit sa plieze numai 643 de cocori.

A fost atat de cunoscuta dorinta lui Sadako de a trai si a I se indeplini dorinta, incat, in centrul orasului Hiroshima s-a ridicat un monument- statuia copilului pacii, in amintirea ei si a tuturor copiilor ucisi, ca si ea. Monumentul este reprezentat de o racheta supla, indreptata spre cer si sustinuta de trei stalpi, in varful caruia se afla statuia fetitei Sadako Sasaki purtand in mainile intinse spre cer un cocor.

Japonezii trateaza cu onoare acest monument si obisnuiesc sa lase cate un cocor origami langa statuie .(preluare dupa http://origamibogdanionescu.blogspot.com/2011/02/lectia-de-origami-pe-romanialiberaro.html)

Unul din parinti m-a intrebat de unde mi-a venit ideia de a organiza un altfel de atelier origami.  Acum aproximativ 2 luni a venit la sala Alexandra Toma, care mi-a facit un mic dar, doua piramide suprapuse tricolore. Apoi, intr-o buna zi tot ea a venit la mine si oferindu-mi o alta lucrare origami, mi-a spus : “-azi se implineste o luna de cand am venit la karate”. Atunci mi-a venit ideia : - hai sa facem intr-o sambata un atelier in care sa invatam impreuna origami. Acum mergand pe linia aceasta vreau sa introduc la fiecare examen de grad confectionarea de origami, pe grade de dificultate, in functie de centura pentru care se sustine examenul.

De ce ?  Vechii samurai (bushi) nu erau numai maestrii manuirii sabiei ci stapaneau caligrafia, poezia, picture si alte arte. Considereau ca arta armaelor se poate rafina prin rafinarea sufletului.

Bushi no nasake - duiosia razboinicului. Samuraii trebuiau de asemenea sa demonstreze ca sunt accesibili unor sentimente cum ar fi compasiunea, blândetea, si dreptatea fata de toate fiintele. Forta si cunoasterea nu trebuiau sa slujeasca în timp de pace decât pentru a-i apara pe cei slabi si a-i instrui pe cei ignoranti.

Pe lânga antrenamentul în arte martiale ei trebuiau de asemenea sa-si însuseasca si sa respecte o serie de virtuti ce au fost concretizate într-un sistem de reguli morale numit Bushi-do - calea razboinicului, publicat in afara granitelor Japoniei, pentru prima data de Nitobe Inazo (1862-1933).

Codul Bushi-do stabilea 7 virtuti :

 GI              decizia corecta, adevarul, atitudinea corecta;

 YU             curaj pâna la eroism;

 JIN             generozitate fata de oameni, compasiune, iubire universala;

 REI             recunostinta, actiune corecta, bunavointa;

 MAKATO  onestitate, sinceritate;

 MELYO      onoare si glorie;

 CHIGO       loialitate

 Pregătirea samuraiului consta în studierea mai multor arte: ken-jutsu, kyu-jutsu, ju-jutsu (yawara), precum şi filozofia, scrisul, literatura şi istoria. O mare importanţă se acorda scrisului (kanji), deoarece scrierea japoneză se apropie de desen şi pictură, posedând valoare artistică şi de asemenea scrierea definea caracterul personal.

 Oprindu-ma din  acesta bolta pe care am facut-o prin lumea samurailor observam ca ei nu erau numai manuitori de arme ci erau si oameni culti, foarte rafinati, sensibili, adevarati artisti.

De aceea mi-as dori ca si noi sa  nu fim simpli sportivi care avem o suta de medalii acasa, ci sa ne indreptam privirile si spre arta. Fie ca pictam, scriem frumos, fotografiem flori sau le aranjam in vaze, invatam despre simplitate sau despre nori, scriem versuri sau contemplam imaginea lumii.

 Inchei cu un haiku scris de un samurai necunoscut care a doua zi pleca la lupta si nu avea sa se mai intoarca :

 În noaptea asta părul tău
miroase a Lună plină
ma înec în timp
să nu te pot uita...


Un-Ronin !

5 comentarii:

  1. Nota 10 !! "Invatam despre simplitate"...Sa inteleg ca suntem prea complicati?

    RăspundețiȘtergere
  2. Frumos!Felicitari!
    Ma inec in timp ,
    sa inteleg unde greseam ,
    sa inteleg ce pot schimba ,
    sa vad ce pot ierta ,
    sa nu te pot uita !

    RăspundețiȘtergere