Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 9 aprilie 2014

SKDUN / CAMPIOANTUL EUROPEAN / EGER- UNGARIA 2014


CAMPIONATUL EUROPEAN DE KARATE-DO
EGER-UNGARIA, 4-6 APRILIE 2014


Federaţia Mondială de Karate SKDUN a organizat în perioada 4-6 aprilie 2014 în localitatea Eger din Ungaria cea de-a patra ediţie a Campionatul European şi a Cupei  Europei la Karate Shotokan. 
Sub atentă supraveghere a preşedintelui Federaţiei Mondiale SKDUN , Patru Aurel 7 dan, a directorului tehnic Gery Breeze 8 dan dar şi presedinteleui comisiei de arbitraj Colin Putt 7 dan , peste 800 concurenţi din Europa s-au întrecut la probele de kata şi kumite individual şi echipe .
Din lotul naţional al României au făcut parte 9 sportivii de la C.S. Conpet-Petrolul , iar la Cupa Europei, competiţie rezervată sportivilor cu nivele tehnice sub 3 kyu ( centuri albe, galbene, orage, verde şi albastre), am deplasat 4 sportivi.
Vineri, 4 aprilie, s-a desfăşurat Cupa Europei Kohai. (kohai-cuvant de origine japoneză care înseamnă începător).
Cei 4 sportivi ploieşteni care au intrat în concurs au fost : Oprescu Lucian, Maselusa Theodora, Zafiris Flavius şi Toma Alexandra.
Nu a fost un concurs greu, dar cu mari emoţii, mai ales că pentru Oprescu Lucian care este la primul concurs internaţional. Toţi s-au comportat foarte bine, cel care a excelat fiind Flavius obţinând medalii la ambele probe.
Astfel :
Maselusa Theodora- „children” kata ind fem – locul IV
Oprescu Lucian – „children” – kata ind. Masc – locul I
Toma Alexandra – „cadeţi” – kumite -50 kg – locul I
Zafirius Flavius – „minicadeti” – kata  locul ÎI, kumite -52kg locul I


Sâmbătă a început Campionatul European, unde au intrat în concurs ceilalati sportivi de la minicadeti, cadeţi, juniori, tineret şi seniori, la kata, kumite, kata echipe, kumite echipe.
Ne-am bucurat pentru medaliele obţinute şi ne-am întristat pentru că au fost atât de puţine locuri 1. A  fost un campionat al „argintului şi la bronzului” pentru sportivii noştri.
Astfel :
Penescu Antonia – minicadeti- argint la kumite, bronz la kata
Neagu Andreea – cadeţi – bronz la kata, bronz la kumite
Popescu Radu – juniori – argint la kata, argint la kumite
Spiţă Ştefan – juniori – bronz la kumite
Beldeanu Sabina – tineret – bronz la kata
Porumboiu Cosmin – seniori – bronx la kumite


La echipe s-au obţinut următoarele rezultate:
Kata echipe – juniori –
Popescu Radu & Beldeanu Sabina & Spiţă Ştefan –argint
Kumite echipe – juniori – Popescu Radu – aur ( echipa este formată din 3 sportivi, ceilalati 2 sportivi fiind de la la alte cluburi)
Kumite echipe – seniori – Porumboiu Cosmin – argint (echipa este formată din 5 sportivi)
Kumite echipe mixt – juniori – Popescu Radu – (echipa este formată din 5 sportivi) - argint
Kumite echipe feminin – tineret – Beldeanu Sabina - (echipa este formată din 3 sportivi) - argint

Dincolo de acest tablou al rezultatelor  mă bucura foarte mult câteva premiere pentru echipa nostra. Prima clasarea pe podium a Andreei Neagu la un campionat european. Participarea pentru prima dată cu echipa de kata şi clasare ape podium  rezultat ce ne menţine în lotul Roamniei pentru Campionatul Mondial. Repetarea performanţei de anul treccut a lui Porumboiu Cosmin la kumite seniori (bronz) şi selecţionarea lui că titular în echipa de kumite unde a şi punctat. Prima medalie de aur la kumite a Alexandrei Toma. Prima medalie de aur a lui Lucian Oprescu (Lucian este nepotul lui Robert Miclea sportivul care scris istorie în karate-ul tradiţional românesc la kata, cu rezultate unice şi încă neegalate până acum).

Mă bucura creşterea per general a întregii echipe şi mai ales atmosfera deosebită din ultima vreme. Ne aşteaptă în continuare competiţii de nivel naţional, Cupa României în luna mai şi alte câteva cupe. De asemenea avem în plan participarea cu câţiva sportivi la competiţii organizate şi de alte federaţii pentru creşterea nivelului nostru tehnic.
Mulţumiri speciale lui Cosmin Porumboiu care a  fost pentru colegii lui un excelent antrenor secund, subsemnatul arbitrând în toate cele 3 zile de concurs.
Calde mulţumiri părinţilor care  sunt alături de noi pe toate planurile, calde mulţumiri pentru sprijinul acordat de primarului Ploiestiului Iulian Bădescu, calde mulţumiri preşedintelui CS Conpet, d-nului Radu Necşulescu care este alaturi de acesta familie a iubitorilor de arte martiale. De asemenea multumim d-lui antrenor Dragos Chiru de la CSU Brasov pentru sprijinul acordat.
Felicitari sportivilor pentru efortul extraordinar si pentru rezultatele minunate obtinute.


Cu stimă,
Antrenor Emerit, 4 DAN

Aurelian Nicolae

P.S. ..daca sunt greseli ..de orice el...va rog sa-mi spuneti!!!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu