KARATE TRADITIONAL ESTE O ARTĂ MARTIALĂ DE AUTO APĂRARE CARE SE BAZEAZĂ PE PRINCIPIUL TODOME
Totalul afișărilor de pagină
sâmbătă, 28 mai 2011
ȘCOLARII LA CS CONPET -PETROLUL
La Final de An Școlar CS CONPET-PETROLUL își caută noi talente pentru sectia de karate traditional...
Vineri ( 27 maiu 2011 ), am avut întâlnire cu copii de la Scoala Generala „Sf. Vineri” Ploiesti. Au fost prezenti la club , la baza sportiva „Vointa” alaturi de cativa părinți și bineînțeles de cele două doamne învătătoare care și anul acesta s-au gîndit : „ce să mai facem pentru copii noștri ? „ Și au făcut foarte multe , printre care și Cursul de Karate Tradițional.
Această inițiativă aparține d-nei învățătoare Cornelia Ungureanu , susținută și de d-na învățătoare Dorina Cojocaru.
Cred că , și sper să nu greșesc, că este singura activitate extracurriculară de acest gen din Ploiești. Un curs de Karate Tradițional adresat copiilor din clasele I-IV. Am început frumos această activitate, copii au încântați , astă iarnă i-am adus și la club ( poate vă mai amintiți) , dar din păcate n-am putut continua pentru că în decembrie, anul trecut, am suferit o operație la nivelul colonei vertebrale.
Moment în care i-am propus d-rei Laura Severfi ,care nu cred că m-ai are nevoie de vreo prezentare ( multiplă campioană națională, multiplă medaliată la diverse campionate internaționale, motorul echipei de performanță foarte mulți ani ) , să preia această activitate. Chiar dacă Laura a terminat ANEFS –ul , nu este ușor să te adaptezi unei astfel de activități care se centrează mai mult pe o prezentare săptămânală , la un nivel cît mai agreabil, a karate-ului, mai ales că toată cultura copiilor despre karate provine din zona spațiului virtual (tv, internet).
Acum la final de an școlar am tras linie : Laura a reușit cu brio și sperăm să continuăm acest tip de activitate și anul viitor și chiar s-o extindem și la alte clase , poate și-n alte școli.
Revenind la momentul de vineri, copii au sosit la club bucuroși –gălăgioși, i-am descălțat ( cui nu-i place să stea desculț? ) , au intrat in dojo și au încercat să demonstreze asistenței ce au învățat ei.
Am lăsat-o pe Laura să conducă antrenamentul demonstrativ, dar mă „mâncau palmele” să mă bag și eu ( deh ! deformație profesională ) . Și mi s-a ivit ocazia când au trebuit semnate diplomele pe care le-am oferit copiilor. Laura și doamnele învățătoare s-au retras într-un birou să semneze diplomele și copii au rămas cu mineeeee. Bineînțeles că am profitat din plin să fac atmosferă, să-i înveselesc...apoi ca un neștiutor i-am întrebat ce cred ei că au învățat la karate anul acesta. Au fost și răspunsuri frumoase, au fost și răspunsuri haioase, apoi am atacat o domnișoară care mi-a aplicat un yoko-geri și am picat pe spate spre deliciul copiilor și al asistenței.
Doamele învătoare s-au întors cu diplomele semnate, eu a trebuie să redevin serios ( mi-a fost frică să nnu mă tragă de urechi ) și am oferit diplomele pe care scria :
DIPLOMA se acordă ( numele ) ........ Pentru absolvirea “Cursului de Karate Tradițional” în anul școlar 2010-2011 , dând dovadă de atenție pentru a învăța prin karate :
Perfecționarea caracterului
Efortul făcut cu sinceritate
Curajul
Autocontrolul
Respectul
Textul a fost citit de d-na învățătoare Cornelia Ungureanu , după care fiecare elev și-a primit diploma și o frumoasă garofiță.
De asemenea au fost oferite buchete de flori d-lor învățătoare. Am mulțumit pentru susținere păriților ( doar ei sunt cu banii...săracii !!!) , iar mămicilor, de asemenea, le-am dat câte o floare.
Ne-am urat vacanță cît mai lungă și frumoasă și să ne vedem sănătoși în toamnă.
Am rămas cu un sentiment de bine...că a fost bine, că am mai făcut ceva pentru sufletul nostru , al lor , al copiilor, că împreună creștem frumos.
( sper să primesc poze pe care să le public aici).
Vacanță lungăăăăăăăăăă !
Aurelian Nicolae
marți, 24 mai 2011
EUROPEAN FUDOKAN SHOTOKAN KARATE-DO, BELGRAD 2011
EUROPEAN FUDOKAN SHOTOKAN KARATE-DO CHAMPIONSHIPS FOR CADETS, JUNIORS, YOUTH AND SENIORS
BELGRAD , 19-21 MAI 2011
A XVIII-a ediție a europenelor de stil s-a desfășurat la Belgrad , unde sportivi din 13 țări și-au disputat titlurile continentale. Anul acesta s-a produs o schimbare pentru categoriile de copii, concursul lor numindu-se CUPA EUROPEI.
Competiția a aliniat la start mai puțin de 500 de sportivi , ceea ce pentru 8 categorii de vârstă, băieți și fete din 13 țări înseamnă destul de puțin în comparație cu alți ani. S-a început așa cum era firesc cu categoriile de copii pe 4 tatami, cu kata individual , arbitrându-se după modelul „flag system”.
În prima zi (vineri) am înregistrat pentru noi două medalii de aur : Radu Marin la kata individual, categoria C3 (8-9 ani) care n-a lăsat nici o șansă adversarilor , uimind prin hotărârea cu care a evoluat ( mama lui care a asistat la concurs mi-a declarat seara la masă că a rămas uimită de Radu , niciodată nemaivăzându-l într-o astfel de stare). Cealaltă medalie a fost adjudecată la C1 (12-13 ani) de Gabriel Bălăceanu care câștigă elegant , prezentând cel mai lung kata din stilul shotokan : Kanku-Dai , „ Privește Cerul ” .La C2 ( 10-11 ani) , proba kata individual , atât Antonia Penescu cât și Flavius Zafiris reușesc să câștige câte 4 meciuri , ocupând pozițiile V-VIII. Pentru mine însemană foarte mult , mai ales că Antonia este la prima participare într-o competiție internațională. Fiecare sportiv de la categoriile de copii a fost secondat, sprijinit și încurajat de un „senior în karate” , astfel am alcătuit tandemurile : Antonia Penescu – Manona Danciu, Gabriel Bălăceanu- Robert Miclea, Flavius Zafiris – Octavian Uruc, Marin Radu – Mihăiță Vișan, Maxim Andronache – Cristina Gustoiu.
A doua zi (sâmbătă) s-au disputat probele de kumite individual . Dimineața la micul dejun m-am dus la Antonia și la Flavius și le-am spus : azi veți lua medalie la kumite ( prima voastră medalie ) !!! Și așa a fost ...atât Antonia cât și Flavius reușind să câștige a treia poziție pe podium și medalia de bronz.
Maxim Andronache urcă pe prima poziție la kumite echipe alături de colegii lui de la Shiro Washi – Vlad Răuță și de la Olimpia București – Cosmin Pantelimon.
în după-amiaza acestei zile au intrat pe suprafață toate celelalte categorii , inclusiv seniorii , la toate probele, disputându-se tururi eliminatorii.
Remarcabilă și evoluția fetelor de la cadeți unde Ioana Ursulescu confirmă evoluția bună din campionat iar Andreea David confirmă talentul de excepție pe care-l are. Ar fi de subliniat ca finala de la fuku-go a fost complet conpet-petrolistă.De asemenea interesant și duelul de la kata ind masc la categoria juniori unde în finală au ajuns Dan Stuparu-junior și Marius Creța. Marius a primit decizie cu 3-2 , dar arbitrii care au votat pentru el au fost străini, cele 2 voturi primite de Stuparu fiind de la Adrian Manea ( Breaza) și Teodor Telembici ( Deva).Din nou excepțional, Octavian Uruc, care reușește să urce pe podium de 6 ori ( 5 aur și-un bronz) ... sunt sigur că este o premieră pentru un campionat european de stil. La proba de kumite el a rămas pe poziția a 3-a, pentru ca s-a accidentat, seara el a ajuns la spitalul de urgență din Belgrad , cu arcada ochiului drept spartă. Medicii i-au recomandat inițial să nu mai intre la probele de a doua zi dar Uruc a refuzat. Interesant duelul de la seniori , la proba de kata ind, dintre Robert Miclea și Călin Marincaș. Anul trecut la europene , Călin reușea să treacă de Robert la europenele din Cipru și mai mult a valorat victoria decât medalia obținută, Robert fiind un reper incontestabil la kata pentru orice sportiv din karate tradițional. Acum chiar au făcut un pariu , mai în glumă , mai în serios. Și în finală Robert l-a învins cu un zdrobitor 5-0, toți arbitrii acordându-i decizia lui Robert. Oricum raportul de victorii Robert- Călin este de genul 10/1. A treia zi (duminică) au mai rămas de disputat finalele la sportivi din categoriile mari de vârstă pentru probele de echipe.
Este de remarcat în sens negativ că au fost extrem de puține țări care au prezentat sportivi la aceste probe, preferința fiind pentru probe individuale. Ce arată acest lucru ? Că este nevoie de echipe puternice la nivel de cluburi ceea ce nu se întâmplă în momentul de față. În acest context , echipele românești nu prea au avut adversari , Serbia ,ca țară gazdă încercând să prezinte câte ceva.
Ca o mențiune specială , cu ocazia acestui campionat, frați Vladimir și Ilija Iorga, au sărbătorit 50 de ani de karate. Ce au lăsat în spate după 50 de ani ?....ce au realizat după 50 de ani ?... o federație de nivel mondial cu peste 70 de țări membre și promovarea unui stil – Fudokan - caracterizat de sensei Hidetaka Nishiyama , ca stil evolutiv de karate.
Rezultate tehnice pentru sportivii Conpet- Petroliști :
Copii 3 ( 8-9ani )
1. Radu Marin – kata ind masc – locul I
Copii 2 ( 10-11 ani )
1. Flaviua Zafiris – kumite ind masc – locul III
2. Flavius Zafiris – kata ind masc – locul V-VIII
3. Antonia Penescu – kumite ind fem – locul III
4. Antonia Penescu – kata ind fem – locul V-VIII
Copii 1 ( 12-13 ani )
1. Maxim Andronache – kumite echipe masc – locul I
2. Bălăceanu Gabriel - kata ind masc - locul I
Cadeți (14-15 ani )
1. Ioana ursulescu – fuku-go fem – locul II
2. Ioana Ursulesc & Radu Popescu – enbu mixt – locul I
3. Andreea David – kumite ind masc – locul II
4. Andreea David – fuku-go fem – locul I
Juniori ( 16-18 ani )
1. Marius Creța – kata ind masc – locul I
2. Marius Creța & Tiberiu Popescu – enbu masc - locul I
3. Marius Creța & Tiberiu Popescu & Costin Nistor – kata sincron – locul I
Tineret ( 19-21 ani )
1. Octavian Uruc – kata ind masc – locul I
2. Octavian Uruc – fuku-go masc – locul I
3. Octavian Uruc – kumite ind masc – locul III
4. Octavian Uruc & Ioana Vasiloia – enbu mixt – locul I
5. Octavian Uruc & Tudor Graur & Mihăiță Vișan – kata sincron –locul I
6. Octavian Uruc & Tudor Graur & Paul Vodă ( Ceahlăul Piatra-Neamț) – kumite echipe – locul I
7. Tudor Graur – fuku-go masc – locul II
8. Irina Marton – fuku-go feminin – locul III
9. Irina Marton & (Raluca Turcu & Camelia Vâlceanu – Roxy Dojo Buc ) – kata echipe – locul I
Seniori ( +21 ani)
1. Robert Miclea – kata ind masc – locul I
2. Romeo Trandafir – fuku-go masc – locul III
3. Manona Danciu – kata ind fem – locul III
4. Romeo Trandafir & Robert Miclea & Tiberiu Matei – kata sincron – locul I
5. Manona Danciu & Robert Miclea – enbu mixt – Iocul I
6. Manona Danciu & Corina Tănăsescu & Cristina Gustoiu – kata echipe – locul I
7. Cojocaru Adrian & Romeo Trandafir – enbu masc – locul I
Seniori Tineret Juniori Cadeti Copii I,II,III
Loc I 5 Loc I 6 Loc I 3 Loc I 5 Loc I 3
Loc II 0 Loc II 1 Loc II 0 Loc II 2 Loc II 0
Loc III 2 Loc III 2 Loc III 0 Loc III 0 Loc III 2
7 9 3 7 5
TOTAL MEDALII : 22 aur, 3 argint, 6 bronz = 31
Mulțumiri speciale din partea părinților , din partea sportivilor și a mea în mod deosebit, pentru conducerea SC CONPET – principalul nostru sponsor , care ne-a pus la dispozitia autocarul societatii.
Multumiri conducerii Clubului Sportiv CONPET care ne-a sprijinit prin acoperirea cheltuielilor de deplasare în mare parte.
De asemenea se cuvine să adresăm mulțumiri , acum la final de sezon competițional , conducerii CS Petrolul, pentru sprijinul financiar
acordat echipei în campionatul intern.
Se va intra în pauză competițională până la toamnă când ne vom reuni pentru a doua parte a anului competițional. Sperăm ca în acestă vară să găsim resursele necesare pentru cantonamentele absolut necesare la grupele de performanță de la copii , respectiv pentru grupa de performanță a centurilor negre.
Cu stimă,

luni, 16 mai 2011
Jazz și Karate - Karate și Jazz
Am luat un bon de ordine de la reprezentanța Vodafone...și aștept ordine ?...nuuuuuuu, îmi aștept rândul ! De ce ?... findcă am uitat telefonul în iarba în care am alergat , de găsit nu l-am mai găsit, am blocat cartela veche și acum aștept să primesc alta, evident cu același număr.
Dar cum eu nu am astâmpăr , am ieșit pe stradă și am început să caut ceva...ce ? Și spre surprinderea mea am dat cu ochii de un afiș care prezenta Festivalul de Jazz de la Ploiești, ediția VI-a. http://www.teatruploiesti.ro/nou/index.php?page=jazz&year=2011
Și cum sunt convins că NLP-ul (programarea neuro-lingvistică) de care se tot vorbește , se întâmplă de când lumea, am luat bilete pentru toate cele 3 seri ale festivalului.
Dar poate vă întrebați/mirați ce legătură are NLP-ul cu Jazz-ul și cu Karate-ul ...?
Am reușit să merg la Festival sâmbătă și duminică seara cu Alexander ( my son ) ...vinerea seara , ca de obicei eu sunt in dojo, a mers doar Alex cu o delicată ea ( nu pot să spun mai mult).
Duminică , în timpul show-ului oferit de fantasticul Band din Cuba, Afro-Cuban Messengers condus de Chucho Valdes (http://www.youtube.com/watch?v=htUtBA74M6Q) , mintea mea a reacționat , s-a deblocat , și a început un joc condus de o ideie mai veche de-a mea.
În încercarea mea de a-i trece dincolo de bariera fizică pe cei care-mi sunt aproape în dojo, de multe ori am comparat kata cu un tablou de o cromatică exceptională, am comparat kata cu o melodie care este matematică pură și totuși suprema exprimare se face prin muzică.
Dacă vreți să vă convingeți vă invit la o lectură atentă a romanului „Jocul cu Mărgelele de Sticlă” a lui Herman Hesse. Un Festival care celebra capacitatea omului de a transpune literatura în matematică, matematica în fizică, istoria în literatură, pentru ca în final totul să se tranforme in muzică.
Pentru mine tehnica din kata este atingerea corzii, bătaia tobei cu mâna, apăsarea clapei... iar timpul de după este ascultarea sunetului, vibrația, pregătirea conexiunii cu următoarea atingerei. Shin-gi–tai ( Inima-tehnică-corp) , o unitate regăsită oriunde se sparge bariera virtualității fizice și se trece în planul afectiv-tranformator.
Accelerația și decelerația, tăria și moliciunea, formele variate, respirația, conexiunea kami-tanden , zanshin-ul ( în cultura orientală) , trezvia ( la ortodocși) , ascultatea liniștii din spatele sunetului este legătura conștientă cu solul pe care se produce tehnica-din-tehnică, fără imixtiunea gândului care ne fură timpul, dezvoltând o meditație dinamică.
Din păcate, timpul de studiu limitat, obiectivele materiale, căutarea bucuriei superficiale, ne duce doar la perceperea tehnicii, tendința fiind aceea de a asculta muzică tare, cât mai tare, un fel de culturism zgomotos, sau cum îi spun eu de multe ori culturism-karate.
Am acest gând de a face o încercare sau mai multe, de a pune un kata pe note muzicale. Apoi aș folosi 2 sau 3 instrumente. Faza următoare ar fi cele 5 heian-uri împreună ... mergând îndrăneț până la o mică simfonie a karate-ului.
Kata și muzică, muzică și kata , iată un domeniu ne-explorat...muzica din kata. Sunetele care ne mișcă...cuvintele care dau sens, exprimarea corporală pe fondul Liniștii. Ascultă linistea dintre picăturile de apă care cad pe o frunză. Să aveți Liniște !
Cu drag,
Aurelian
sâmbătă, 14 mai 2011
AVANPREMIERĂ LA EUROPENELE DE FUDOKAN 2011
Campionatul European de Karate Tradițional Shotokan-Fudokan
Belgrad –Serbia , 19-23 mai 2011
Sportivii de la CS Conpet-Petrolul Ploiești vor fi prezenți și anul acesta la primul mare eveniment continental al karate-ului tradițional. Duminică ( 15 mai 2011) se vor reuni loturile naționale de tineret și seniori la Complexul Olimpic „Lia Manoliu” din Bucureşti , pentru 3 zile. Sportivii din loturile de copii, cadeți și juniori se vor pregăti în continuare acasă, până miercuri seara , când vor pleca cu autocarul pus la dispoziție de SC Conpet, spre Belgrad.
Anul acesta seniorii și-au păstrat supremația în campionat , mai ales la probele de echipe – kata echipe masculin (prima medalie de aur pentru România la C.M. - Canada 2006) și kata echipe feminin (prima medalie de aur pentru România la C.M. - Lituania 2008 ) , respectiv enbu masculin și mixt, la probele individuale reușind calificări mult mai slabe decât în anii precedenți. Așa cum aminteam și în articolul de la sfârșitul campionatului, motivele sunt în primul rând de natură socială. Este cea mai longevivă și compactă echipă de seniori din istoria oficială a karate-ului tradițional românesc, care evident începe cu anul 1990. Mă bucur că sunt prezenți aproape în formula completă care a făcut această echipă renumită : Robert Miclea, Manona Danciu, Romeo Trandafir, Corina Tănăsescu, Adrian Cojocaru, Cristina Gustoiu, Tiberiu Matei.
La categoria tineret, avem 5 sportivi : Ioana Vasiloaia, Irina Marton , Octavian Uruc, Graur Tudor și Mihăiță Vișan. Așa cum mai spuneam , cred că avem o altă premieră pentru clubul nostru și pentru lotul național , Octavian Uruc având un număr impresionant de probe : 6 ...adică 3 probe individuale și 3 de echipă.
La Juniori suntem prezenți prin : Marius Creța , Tiberiu Popescu, Costin Nistor și Sabina Beldeanu. Aspiram la 3 medalii de aur : echipa de băieți, kata ind masc. prin Marius Creța și kumite feminin prin Sabina Beldeanu. Au toate calitățile și pregătirea necesară pentru a ajunge la aceste performanțe.
Cadeții Radu Popescu , Ioana Ursulescu și Andreea David vor fi reprezentanții nostri la acest campionat . Dintre ei o remarc pe Ioana Ursulescu care anul acesta a excelat în campionat reușind să se califice la toate probele individuale ( kata, kumite , fuku-go). Să sperăm că și aici ( la europene) îți va continua drumul spre medalii.
Avem și 5 sportivi la categoriile de copii , astfel : la C1 – Gabriel Bălăceanu ( kata ind ) și Maxim Andronache ( kumite ind și kumite echipe ) , la C2 – Antonia Penescu ( kata și kumite ind ) , la C3 – Radu Marin ( kata ind ) .
Cu un total de 24 de sportivi în loturile naționale, gruparea Conpet-Petrolul Ploiești este clubul cel mai bine reprezentat. Pentru acest fapt și susținerea Conpet-ului, pentru acestă deplasare este consistentă, astfel conducerea societății a pus la dispoziția echipei autocarul iar clubul a reușit să acopere o bună parte din cheltuieli. De asemenea, în premieră absolută, avem promisiunea că la Belgrad vor fi prezenți , președintele clubului Radu Necșulescu și directorul general al Conpet-ului Dorin Tudora. Concretizarea acestei promisiuni ar reprezenta pentru sportivi un suport moral cu totul deosebit.
Plecarea spre Belgrad se va face joi dimineață (19 mai) foarte devreme urmând să ne întoarcem luni seara. Sperăm să venim acasă cu un număr cît mai mare de medalii care să răsplătescă efortul sportivilor, al părinților și al celor 2 cluburi , CS Conpet și CS Petrolul, și speranțele tuturor celor care sunt alături de noi cu sufletul.

marți, 3 mai 2011
FINALE DE TRADITIONAL , ORADEA 2011
Finale de Campionat Național de Disciplină,
rezervate cat. cadeți, juniori, tineret, seniori
Oradea , 29.04-01.05.2011
După ce acum 2 săptămâni, la Iași, s-au disputat finalele pe stil Shotokan – Fudokan, iată că acum încheiem socotelile la nivel național și pe disciplină. Interesul a fost sporit la probele individuale pentru că federația a hotărât ca primele 2 locuri de la probele individuale vor constitui criteriu de selecție pentru Europenele de Stil de la Belgrad.
Au participat aprox. 150 de sportivi din 20 de cluburi.
REZULTATE TEHNICE :
CADETI
La feminin, grupa de cadeți a fost dominată la probele individuale de Ioana Ursulescu, care a reușit să urce de 3 ori pe podium la probele individuale și o dată proba de enbu mixt confirmând astfel evoluția excelenta de la finalele de stil de la Iași. S-a simțit lipsa mai titratei Andreei David care a lipsit de la finale datorita programului școlar și de pregătiri foarte încărcat, având de susținut Evaluarea Națională. Dar Andreea va fi prezentă la europene peste 3 săptămâni la Belgrad. Băieții nu reușesc prea mult dar urcă la medalie la enbu masculin ceea ce este bine pentru moralul lor.
1. Ursulescu Ioana – kumite – locul I
2. Popescu Radu & Ursulescu Ioana – enbu mixt – locul I
3. Ursulescu Ioana – fuku-go – locul II
4. Ursulescu Ioana – kata ind fem – locul III
5. Popescu Radu & Beldeanu Călin – enbu masc – locul III
6. Popescu Radu- kata ind. masc- locul IV
JUNIORI
Ca de obicei Marius Creța este vioara I-a a echipei de juniori , care de altfel este cea mai bună din campionat, punctând în 9 finale din 11 posibile, cu 6 medalii de aur. Remarcabilă este și performanța Sabinei Bedeanu de la proba de kumiteă unde nu iartă nimic. Sabina are un mare potențial pentru acestă probă dar trebuie să mai lucrăm la partea de încredere și stabilitate emoținală. Și Tiberiu Popescu a ieșit din conul de umbră remarcându-se la kumite dar și în general, la antrenamente, și-a schimbat starea pricinuită de transformările prin care trec adolescenții.
1. Creța Marius – kata ind masc – locul I
2. Beldeanu Sabina – kumite ind fem – locul I
3. Vasiloia Ioana & Niculae Mihaela & Ursulescu Ioana – kata echipe fem – locul I
4. Creța Marius & Popescu Tiberiu & Nistor Costin – kata echipe masc – locul I
5. Niculae Mihaela & Creța Marius – enbu mixt – locul I
6. Popescu Tiberiu & Nistor Costin - enbu masc – locul I
7. Baniță Daniel & Nistor Costin – enbu masc – locul II
8. Nistor Costin&Baniță Daniel&Creța Marius & Popescu Tiberiu –kumite echip –loc II
9. Popescu Tiberiu – kumite ind masc – locul III
10. Popescu Tiberiu – kata ind masc – locul IV
TINERET
De excepție evoluția lui Octavian Uruc care urcă pe podium la toate probele posibile 6 din 6 cu 4 medaliide aur și 2 de argint. Vreau să-l propun conducerii clubului pentru o premiere specială pentru această performanță extraordinară. Nu știu să fi văzut vreodată un sportiv care să participe și să puncteze la maxim de probe posibile. Implicarea și efortul lui este enorm, iar modul în care s-a dedicat pregătirii și participării la această competiție este absolut remarcabilă. Mesajul pe care îl transmite colegilor lui dar și sportivilor de la celelalte cluburi este deosebit. Din păcate am avut și un eveniment nedorit, Cosmin Porumboiu , într-un meci de kumite a reușit să-și fractureze degetul mare de la piciorul drept.
1. Uruc Octavian – kata ind masc- locul I
1. Marton Irina – fuku-go fem – locul I
2. Uruc Octavian – kumite ind masc – locul I
3. Uruc Octavian & Porumboiu Cosmin – enbu masc – locul I
4. Uruc Octavian & Vasiloia Ioana – enbu mixt – locul I
5. Uruc Octavian & Porumboiu Cosmin & Graur Tudor – kata echipe – locul I
6. Uruc Octavian – fukugo masc- locul II
7. Graur Tudor – kumite ind masc – locul II
8. Uruc Octavian&Porumboiu Cosmin&Graur Tudor&Cojocaru Alexandru –kumite echipe - locul II
9. Graur Tudor – kata ind masc – locul III
10. Marton Irina – kata ind fem – locul III
11. Graur Tudor – fukugo masc – locul III
SENIORI
Rezultate normale pentru seniori, dar se observă o scădere de rezultate la probele individuale unde au apărut nume noi în campionat. Un alt motiv este acela că toți seniorii au job-uri și sunt în faza unei căutări de așezare la nivel social ceea le ocupă destul de mult timpul, timpul alocat pregătirii fiind mai mic. Este un proces firesc dar așa cum le spuneam, trebuie să ne retragem cu fruntea sus când va fi momentul. Eu sper să amân acest moment cât mai mult posibil. La probele individuale au reușit medalii de aur doar Robert Miclea – kata și Romeo Trandafir – fuku-go. Este foarte puțin dacă ținem cont că toți sportivii au avut toate cele 3 probe ( kata , kumite , fuku-go). De anul viitor fiecare sportiv va completa un plan cifric ( ce a relizat / ce-și propune să realizeze) personal prin care vom urmări să conștizeze că are și obligații față de cei care-l susțin în activitatea competițională, acest lucru ducând la un alt tip de implicare în frecvența și dinamica antrenamentelor.
Am punctat la probele pe echipe unde încă nici un club nu poate emite pretenții.
1. Miclea Robert – kata ind masc- locul I
2. Trandafir Romeo – fukugo masc- locul I
3. Danciu Manona & Tănăsecu Corina & Gustoiu Cristina – kata echipe fem – locul I
4. Miclea Robert & Trandafir Romeo & Matei Tiberiu – kata echipe masc – locul I
5. Miclea Robert & Danciu Manona – enbu mixt – locul I
6. Trandafir Romeo & Cojocaru Adrian – enbu masc – locul I
7. Danciu Manona – kata ind fem – locul III
8. Trandafir Romeo – kumite ind masc- locul III
9. Cojocaru Adrian & Trandafir Romeo & Matei Tiberiu – kumite echipe – locul III
10.Severfi Laura – kata ind fem – locul IV
Organizatorii de la Oradea și-au pus în evidentă sponsorul , în speță U.A.M.T-ul , prin acordarea unei cupe celei mai prolifice echipe din campionat. Conpet-Petrolul Ploiești a intrat în posesia și a acestui trofeu, fiind de departe pe locul I pe cluburi.
Cu stimă,
Antrenor

Abonați-vă la:
Postări (Atom)