Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 28 august 2010

CUPA MUSASHI , LA FINAL DE VACANȚĂ


CUPA MUSASHI
ALEXANDRIA, 28 AUGUST 2010

Miyamoto Musashi , considerat cel mai mare spadasin al Japoniei medievale, întemeietor de scoală, inovator, spirit de ne-înfrânt, a provocat în tinerețea lui cei mai de seamă luptători ai vremii și i-a învins. A purtat aproximativ 50 de lupte, dar cea mai cunoscută și se pare că și ultima a fost împotriva unui geniu al sabiei, care tăia rândunica din zbor, Sasaki Kojirō. A reușit să-l învingă destabilizâdu-l emoțional, întârziind nepermis de mult la întâlnirea pentru duel. A lăsat o scriere de mare importanta, Go-rin-no-sho ( Teori acelor 5 cercuri ), scriere care se găseste astăzi pe biroul celor mai importanți oameni de afaceri japonezi, fiind studiată cu asiduitate.
Clubul din Alexandria, condus de antrenorul Gabriel Gușter, poată numele celebrului spadasin și iată au avut frumoasa inițiativă să lanseze acest concurs , destinat copiilor,structurat pe profilul campionatului național ca grupe vîrstă și care este în creștere de popularitate.De asemenea sportivii cu grade mici au beneficiat de grupe separate, pentru a concura pe aceleași paliere tehnice.
Am fost onorați de invitația făcută și am participat pentru prima dată la această întrecere cu 21 de sportivi , băieți și fete, de diferite vârste și nivele tehnice.
Competiția a fost organizată pe 2 tatami, și a reunit la start aproximativ 90 de sportivi, la proba de kata individual. În ciuda faptului că încă este vacanță, în ciuda faptului că este caniculă, sportivii și părinții s-au mobilizat și atmosfera a fost una foarte bună.
Copii au primit diplome de participare, diplome de concurs cu locul obținut și medalii puse la dispoziție cu generozitate de organizator. Sportivii de la Conpet-Petrolul Ploiești au câștigat 6 grupe din cele 10 ale competiției, astfel au obtinut locuri I : Ursulescu Ioana, Penescu Antonia, Lixandru Horatiu, Octavian Dumitrascu, Teodora Măselușă și Teodor Marin. Locuri II au obtinut : Andreea Neagu, Ștefan Neagu, Sergiu Boboșilă, Radu Popescu și Irina Sandu. Locuri III au obținut : Teodora Stoian,Andrei Bucur, Nicușor Mocanu și Adrian Necula.
Întrecerea a debutat la ora 10.30 și s-a încheiat la ora 13.30 , majoritatea sportivilor, după competiție, mergând in centrul orașului Alexandria unde s-au distrat cu mașinuțele electrice, s-au întrecut în cadrul unui concurs de alergare în saci printre jaloane sau mers pe schiuri, pe o suprafață sintetică, în echipă. Tot alaiul a fost însoțit de părinți care au devenit, vrând-nevrând, sponsorii copiilor.
A fost un bun prilej de a-i observa pe copiii care sunt membrii în lotul de performanță. De asemenea a fost un bun prilej de a-i vedea pe tatami și pe sportivii începători, cu o mică experiență competițională, pe copii care sunt candidați la un grad superior și care aspiră spre competiții de nivel național. Este de remarcat faptul și am subliniat asta in speech-ul pe care organizatorul mi-a dat ocazia să-l țin, că această întâlnire fiind poziționată la sfârșit de vacanță re-dinamizează sportivii atât pentru școală cât și pentru importantele competiții care îi asteaptă : Finalele CN de Stil pentru copii _ Bucuresti și Campionatul European de Stil ( Shotokan-Fudokan) din Cipru- Limassol.
Toți sportivii de la Conpet care au ocupat o pozitie la 1 la 4 au fost recompensați cu mici premii de către subsemnatul.
Mulțumesc tuturor părintilor care ne-au sprijinit și sperăm că nu i-am dez-amăgit !
De luni ne re-luăm antrenamentele fiindcă la sfârșitul săptămânii care urmează vom susține un examen de grad, pentru centuri galbene, orange și verzi.
M-a însoțit ca antrenor secund , Alexandru Nicolae, centura neagră 1 DAN.

Toate cele bune și o vară de vis, atât cât a mai rămas din ea !


Aurelian Nicolae
Senpai

miercuri, 25 august 2010

BALCAN GASSHUKU


Balkan Gasshuku
Karate Traditional Shotokan Fudokan

a II-a editie, 16-23 august 2010, Asprovalta Grecia

După Stagiul National de la Olimp ( 31.07-08.08.2010) ținut integral de sensei Dan Stuparu (http://karatetraditional93.blogspot.com/2010/08/stagiul-de-la-olimp-editie-jubiliara.html) , am avut ocazia să particip pentru prima dată la ceea ce se numeste Balkan Gasshuku, manifestare polarizată de marele maestru prof.dr. Ilija Iorga, 10 Dan, fondatorul stilului Fudokan Karate.
Au mai tinut seminarii prof.dr. Vladimir Iorga,9 Dan, sensei Dan Stuparu , 7 Dan si prof. Vencislav Nedev, 7 Dan.
O întâlnire cu adevarat regală cu 4 maestrii , unul mai deosebit decat celalalt. Vencislav Nedev este centrat pe antrenamente de anduranță , fără să aducă prea multe explicații ( metodă a vechilor maestrii care te puneau sa lucrezi si atat, rareori facand vreo apreciere) . Sensei Dan Stuparu reuseste sa prezinte sistemul psiho-fizic din prisma principiului Todome foarte clar si este centrat pe antrenamente de focalizare a energiei. Sensei Vladimir Iorga ( presedintele ETKF ) este profesorul cu răbdare infinită , dar ferm, care alege o temă ( acum abordând respiratia in karate ) și o adâncește.
Ilija Iorga, are cu totul o altă orientare, alte instrumeste folosește pentru explorarea și transmiterea artei martiale. Folosește kata , dar este centrat pe partea de bunkai , de aplicatie, intr-un mod rarisim. Kata , ca mod de transmitere a artei martiale este un sir de coduri care pot fi practicate la nivelul de intelegere al fiecaruia. Dar , alături de sensei Iliaj Iorga , ti se dezvaluie ochilor o alta lume : o lume decriptata , plina de energie, de sens, de culoare, as putea spune chiar de bucurie.
De aceea foarte multi practicanti indiferent de arta martiala nu agreeaza kata ( forma). Pentru că aceste forme contin criptari multiple pe un nivel , doua sau chiar mai multe. De fapt sunt arhetipuri care trebuiesc umplute cu viata , aduse in forma in care traiesc, colorate, miscate.
Sper sa pot face o comparatie care sa ne lamureasca si mai mult asupra aceea ce vreau sa exprim . Să luam ca exemplu reprezentarea grafica a unui om : un cerc, un patrat si cateva linii . La intrebarea : ce ai desenat ? ..raspunsul este : un om ! Dar evident ca nu este chiar omul . Asa este si in cazul formelor ( kata ) . Kata in sine este doar un exemplu de grafica in miscare ( de aceea unora le pare caraghios) , dar cine se pricepe sa-l decripteze , umplându-l cu substanta de care are nevoie, este un maestru. Și dintr-o dată, imaginea se schimbă radical.
Privind retrospectiv , umila mea parere este ca formele acestea numite kata , arata asa din 3 motive : 1) a fost singura cale prin care maestrii din trecut au gasit-o pentru a transmite focalizat experienta dobândită în lupta directă ( aspect pozitiv). 2) sistemul competitional in care suntem implicati cu totii in ziua de azi a cerut estetizarea acestor forme , distrugand , sau ascuzand sensuri ( aspect negativ). 3) am mai observat o tentință care îmbracă o formă aparent pozitivă ( principiul Todome invită la o actiune de maximă focalizare și terminarea luptei într-un timp cât mai scurt) , dar de fapt elimină tehnici ( deci de fapt sărăcește) în numele eficientei.(aspect negativ)
Sensei Iorga este singurul maestru pe care-l cunosc care a făcut saltul necesar de înțelegere spre a da celor care practică ( fie sportivi , fie antrenori) o viziune completă. Alături de sistemul creat de sensei Hidetaka Nishiyama , pe care maestrul nostru Dan Stuparu îl prezintă cu o acuratețe fenomenală, avem imaginea profundă a unei arte marțiale. Ca o paranteză , în săptămâna anterioară acestei întâlniri, sensei Dan Stuparu a participat in Polonia la stagiul anual cu presedintii de federatii din toată Europa. Întîlnirea în sine a avut mai mult un scop politic: cine va fi urmatorul presedinte ITKF, care sa fie si un excelent manager dar si un maestru capabil sa duca mai departe ceea ce sensei Nishiyama a creat. La un moment –dat presedintele Federatiei Americane a spus ca singura solutie viabila pe care o vede este sensei Dan Stuparu. Mă bucur că în sfârșit și-au dat seama de valoarea maestrului nostru.
Revenind la subiectul de bază , bineînteles ca vastitatea sperie și tendinta este să ne întoarcem la limitările nostre ( de ex la competitie) . Bineînteles că trebuie să constientizăm imensa sansă de a vedea cele două viziuni împreună ( a lui sensei Nishiyama și a lui sensei Iorga).
Bineînteles că este de lucru și nu putem păstra reflexele lumii moderne de avea numai pozitia de consumatorri de preparate sau semi-preparate. Chiar noi, prin studiu personal, prin participarea la stagii , prin efort continuu producem propria schimmbare cu efecte multiple, de sănătate fizică și mintală până la întelegere și armonie socială.
Locatia manifestării – Asprovalta Grecia - este meritul lui Vencislav Nedev care a făcut toate aranjamentele necesare pentru o bună desfăsurare.
Am ținut să-l am alături de mine și pe fiul meu , Alexandru Nicolae, centura neagră 1 Dan, pentru că asemenea momente sunt rarisime. Sper , că anul viitor să am posibilitatea să particip din nou și să am alături de mine cât mai multi din elevii mei.
În fiecare zi am avut două seminarii, iar între ele am avut ocazia să mă bucur de mare, de soare, de minunatele peisaje ale Greciei. In una din zile am reușit să mă îmbarc pentru o croazieră de aprox. 4 ore în jurul muntelui Athos.
M-am umplut de liniște, m-am îmbogățit de la maestrii mei, și m-am buurat de toate acestea alături de fiul eu.
Am venit acasă, unde ne așteaptă pe toti un sfarsit de an cu o mare incărcătură : CUPA ROMANIEI in septembrie, Finale CN de KT Fudokan pentru Copii, in octombrie, CE de KT Shotokan Fudokan – Cipru, in noiembrie si imediat Campionatul Mondial pentru Seniori – Brazilia.
Iar in decembrie speram sa se desfasoare Turneul Campionilor , competitie initial scoasa din calendar, dar la AG de la Olimp la propunerea mea a fost re-introdusa.
A fost o vară de vis !

Vă doresc tuturor numai bucurie !


Aurelian Nicolae
senpai

joi, 12 august 2010

ILIJA IORGA, MAESTRUL DE SUFLET


Shihan Ilija Iorga, 10 DAN

Cine este Ilija Iorga ? ... o sa incerc sa mi raspund dincolo de prezentarile rigide...s-a nascut, este campion , profesor universitar... etc. Dacă sunteti curiosi acest tip de prezentare il gasiti peste tot pe internet.
Pentru mine Ilija Iorga este ființa de exceptie care s-a născut în mijlocul unui popor cu un spirit puternic , poporul sârb. Apoi, D-zeu i-a dăruit o minte de o mare fluiditate, o capacitate de reactie ieșită din comun și peste toate acestea multă , multă energie venită dintr-un chimism mai rar întâlnit în plan biologic.
De ce viața mi-a dat șansa să-l întâlnesc pe maestrul Ilija Iorga ? Nu vreau să analizez asta, pentru că nu mi-ar place să dez-brac acest sentiment și să-l duc în planul rațiunii...
Știu doar că mă inspiră ori de câte ori particip la un stagiu cu dânsul... iar săptămâna aceasta voi pleca la Asprovalta-Vrasna în Grecia împreună cu fiul meu unde vom participa la a doua editie a Balkan Gasshuku condus de Soke Ilija Iorga.
Am întâlnit, la stagii, oamenii care predau într-un mod extraordinar , dar modul de predare era al unor profesori, alții predau precum niște bunicuți calzi , placuți , care mi-au intrat la suflet, alții sunt tipul inginerului, reci , calculați , preciși, apoi am întâlnit tipul fratelui mai mare, de o mare modestie, protectori, lucrând cot-la-cot...cum se spune...mobilizatori.
Singurul pe care l-am întâlnit ca fiind tipul maestrului este Ilija Iorga, doar prezenta lui este suficientă...
Transmiterea pe care o realizează Ilija Iorga este pe altă rezonantă, pare că nu dă importanță pricipiilor , el este cel care dă linia , modul, stilul de lucru și de gândire. Ne invită la fluiditatea care are o inserție de oțel, ne invită să simtim înainte de a gândi pentru că sentimentele apar instantaneu, gândurile au nevoie de timp. Stilul care-l practică pare ... jucăuș...dar atât de eficient...ucigător. Realitatea este că într-o luptă nu are ce cauta mintea , reactiile se bazeaza numai pe ceea ce simti...dacă nu simți esti mort...
Dincolo de asta îmi place că într-un fel, combate ceea ce competitia sportiva ne-a luat : posibilitatea de exprimare, instaurand rigiditatea șablonului. Este foarte conștient că sunt necesare campionatele, dar chiar și în timpul acestora modul cum arbitreză este foarte liber, apreciază și caută acei atleți care simt... care au sensibilitate și au reacțiile bazate pe ceea ce simt... În acel moment imediat acordă punct celui care are această inteligentă emoțională.
În acest sens a introdus o practică , specifică numai campionatelor de Fudokan-Karate : dacă un shiai se termină la egalitate iar nivelul sportivilor este foarte ridicat decizia se ia la Tzumae. Cei 2 sportivii incep lupta de la distanta mare ( MA) se apropie și când ajung la distanța ideală pt a aplica o tehnică inițiază actiunea. Primul care reușește să initieze este declarat câștigător. Orice ezitare sau retragere sunt de ne-conceput.
De asemenea este de subliniat și faptul că, modul , prezenta și energia cu care își prezintă stilul a cucerit oameni de pe toate continentele, din diferite culturi... ceea ce îmi spune ca Ilija Iorga în complexitatea lui, cucereste inimi mai întăi și apoi vine cu partea cealaltă , adica cu ceea ce numin Fudokan – Karate. Multi dintre cei care –l cunoastem ne-am întrebat ce este Fudokan-ul ...Fudokanul este Ilija Iorga ... Sensei Hidetaka Nishiyama , atunci când a acceptat Fudokanul l-a numit STIL EVOLUTIV DE KARATE.
Pentru mine acest mod de a defini Fudokanul este cel putin o mirare , mai ales ca vine de la un alt mare mestru, singurul maestru care prezinta o arta martiala in toata profunzimea ei cuntificata intr-un regulament care însumeaza 50 de ani de studii. Mirarea este de alt grad este uimire si bucurie tinând cont că sensei Ilija Iorga este un ne-japonez care îndrazneste să prezinte lumii altceva.
Îmi aduc aminte că sensei Ilija Iorga povestea ( la un stagiu tinut la Ploiesti) cum a ajuns la karate. Fratele dânsului, Valdimir Iorga, practica deja karate si l-a initiat si pe Ilija, dar acesta avea ca preocupare muzica de opera , dorea sa devina cântăreț, karate-ul era pe un plan îndepărtat. Dar la primul lui concert al lui Ilija, Vladimir și toti din dojo au venit si s-au asezat in primul rand. Când a venit Ilija să cânte , toti au scos din buzunare cate o lamâie și au inceput să mănânce zgomotos. Și asa s-a terminat cu cariera muzicala a lui Ilija. Acum povesteste si râde dar atunci a fost o mare drama. Apoi întâlnirea cu sensei Taiji Kase la Paris a confirmat și trasat drumul lui Ilija Iorga în karate.
Ca sportiv a avut o viata competitionala foarte longeviva, concurand cu succes la nivel international ,pana dupa 40 de ani.
Dezvolta Fudokanul ( Casa Fundamentelor Stabile) si reuseste să l facă cunoscut in peste 60 de tări de pe toate continentele. Chiar și în China care este mama artelor martiale...
În România ține stagii de prin anii 70 și sensei Dan Stuparu este elevul său de pe acea vreme, acestă legătură fiind canalul prin care toți practicantii de karate traditional l-am cunoscut pe Ilija Iorga.
Acum merg cu mari sperante la stagiul din Grecia și îmi duc acolo și fiul pentru că oameni ca Ilija si Vladimir Iorga sunt greu de întâlnit , mai ales că o să fie prezent și sensei Dan Stuparu. Un trio de excelentă și o lectie de viata despre stabilitate, respect, conlucrare și continuitate.

TRADITIA CONTINUĂ...

La Bună Vedere !

Aurelian Nicolae
Senpai, 3 DAN

duminică, 8 august 2010

STAGIUL DE LA OLIMP -EDITIE JUBILIARA -


KARATE TRADITIONAL

EDITIE JUBILIARA OLIMP 2010
STAGIUL DE LA MARE AJUNS LA MATURITATE - 30 de ANI
31 iunie – 07 august 2010

Acum 30 de ani, la Olimp ,temerarii karate-do-ului se intâlneau la mare pentru stagiul de vara...
Anii 80 au insemnat foarte mult, atat pentru karate-ul de la nivel national cat si pentru miscarea din intrega lume. La nivel national comunismul incerca o democratizare , crearea unei alte fețe...deci existau premizele unei dezvoltari a miscarii de karate, chiar daca in fapt ilegala pentru autoritatile din acea vreme...
La nivel international amintim CM de Karate din Germania de la Bremen , cand s-a produs Marea Schismă a Karate-ului , cele 2 parti purtand de atunci denumirile de Karate Modern ( sportiv- unde exista categorii de greutate, meciuri pe puncte , kumite nu mai respecta principiile din kata) și Karate Traditional( avad ca principiu Todome, fara categorii de greutate, iar Kata a ramas locul, laboratorul dar si campul de aplicatie a tehnicilor )
Faptul ca imbracam si unii si ceilalti karate –gi-ul , ca se numeste karate ceea ce practicam si ca reclamam aceleasi origini nu inseamna ca mergem pe acelasi drum.

Tot în acest an sensei Ilija Iorga înființează Fudokan Karate-do Renmei care promovează principiile vechilor maestrii, sustinand respectarea Dojo-Kun, ca scop al karate-do-ului, ducand in acest fel mai departe mesajul lui sensei Gichin Funakoshi.
In 1985 , sensei Hidetaka Nishiyama re-actualizeaza forma de organizare a karate –ului la nivel international, in functie de noile orientari, fondand ITKF.
Lumea karate-ului se cerne si se re-grupeaza , fiecare după simțirea lui merge spre una din cele două orientări.
Sensei Dan Stuparu a rămas alaturi de maestrul sau sensei Ilija Iorga , iar odata cu trecerea Romaniei la democratie , contactul cu principalul promotor al karate-ului traditional , maestrul Hidetaka Nishiyama a fost foarte usor de facut.
An de an sensei Dan Stuparu fiind prezent la San Diego la cursurile de vara ale lui sensei Nishiyama.
Stagiul a ramas pentru toti practicantii de arte martiale principalul mijloc de transmitere, fiecare mergand apoi acasa si incercand dupa puterea de intelegere sa practice pana la urmatorul stagiu.
30 de editii ale Stagiului de la Olimp inseamna pentru multi dintre noi o buna parte din viata, 30 de veri in care timp de o saptamana impreuna cu toti antrenorii din tara lucram cate 2 antrenamente pe zi, pe plaja, in apa, noaptea la lumina focului.
Anul acesta, federatia a organizat stagiul intr-un cadru aparte, locul de antrenament fiind delimitat de 50 de steaguri cu insemnele federatiei si a evenimentului pe care l-am aniversat, a fost afisat un banner cu aceleasi inscrisuri, au fost imprimate tricouri, cani si sepcute.
Dupa stagiu a avut loc Adunarea Generala a Asociatiei de Karate Traditional din Romania , organism reprezentiand in cadrul federatiei stilul pe care-l practicam. S-a prezentat raportul de activitate de la inceputul anului pana acum, executia bugetara , s-a stabilit programul competitional pana in toamna anului 2011.
La final sensei Dan Stuparu , vadit emotionat a multumit celor care au fost si sunt alaturi de miscarea de karate traditional, celor care i-au fost aproape in decursul a celor 3 decenii de activitate.
De asemenea inainte de A.G. a avut loc un examen de grad pentru centuri negre : astfel au trecut cu succes acest test Marta Stuparu, obtinand 4 DAN si ploiesteanul Sorin Nita , obtinand 3 DAN ( antrenor la Shiro Washi ).
Eu i-am urat lui sensei Dan Stuparu , multi ani in acvitate activitate , atat din partea conducerrii celor 2 cluburi CS Petrolul si CS Conpet Ploiesti cat si din partea tuturor sportivilor nostrii.

La stagiu am fost insotit de fiul meu Alexandru Nicolae, centura neagra 1 DAN, care a participat la programul integral, la final sensei Dan Stuparu invitandu-ne in Grecia la stagiul tinut de maestrul sau Shihan Ilija Iorga, 10 DAN .

Ossu !

Senpai
Aurelian Nicolae

sâmbătă, 17 iulie 2010

LUPTA CU PERNE - UN CONCURS CARE PLACE COPIILOR


LUPTA CU PERNE - UN CONCURS CARE PLACE COPIILOR
Echilibru, rezistentă , curaj, inventivitate...

Ieri , vineri 16 iulie 2010, de la ora 18.00 , in premieră mondială ( sic!) , s a desfăsurat în sala Vointa , cel mai nou concurs pe tatami : Lupta cu Perne !
Au participat 60 de copii făcând parte din Grupa de Performanta și Grupa de Initiere de la CS Conpet- Petrolul si Concordia Orasului Copiilor Ploiesti.
Plaja de vârstă a fost între 7 și 13 ani indiferent de sex sau gradul tehnic deținut. Spre surprinderea mea interesul a fost maxim, starea de spirit a copiilor fiind una entuziastă , de vacanță , frumoasă , molipsitoare și dătătoare de bine.
Tatami-ul a fost asezat intr-un mod deosebit, supraînalțat, cu o suprafață utilă de 4 x 4 m și o suprafață de siguranță de 1 m , zona de luptă fiind de culoare roșie iar cea de siguranță albastră.
Ideia a plecat din căutările mele de a promova un mod de luptă atractiv, dinamic, ușor de înțeles , care să traverseze barierele tehnice și nu numai. Ați văzut cum se luptă un copil cu un adult, este o joacă seriosă, în care își testează forțele, se afirmă , învață , încearcă din răs-puteri să-l dea gata, știind totodată ca este în deplină siguranță. De multe ori adultul știindu se la adăpostul gabaritului fizic dar și a celui psihic este ne-atent și are mari surprize, revine și re-stabilește ierarhia , dar mica victorie este înregistrată de copil și așezată la zestrea lui de încredere. Va încerca din nou și din nou.
Am văzut , la concurs, copii care se bucurau din o mie de motive. Pentru cei mai mulți dintre ei era primele mici victorii , în fața unor adversari considerați din start superiori, ne-cunocuți. Apoi , după obținerea fiecărui punct pe tatami, privirile lor plecau spre părinți ( care sper că au luat în serios joaca noastră ) , priviri care spuneau : să ne bucurăm împreună , vezi...mami, tati , că și eu sunt în stare de ceva. De multe ori părinții mai își exprimă ne-încrederea ( care –i blochează sau încetinește în dezvoltarea lor) și de aici dorința copilului de a demonstra că-și merită locul în familie.
Sper că și pentru copii de la Concordia , atmosfera creată să fi fost una care să-i hrănească interior , să simtă fluviul de sentimente bune din sală și să se alimenteze cu energia lor. Să simtă dinamica coeziunii grupului din care au făcut parte și să-l reproducă în alt timp, în alt spațiu.
Pe de altă parte utilă a fost și lecția primită de cei care au intrat pe suprafață ( în special cei cu grade mari sau mai mari de vârstă) și care au pierdut confruntarea din superficialitate, din ne-atenție, considerând dinainte că victoria le aparține.
Solicitarea în sine , la acest tip de concurs , este de rezistență la nivelul picioarelor, echilibru ( se luptă pe vârfuri) , de tactică , de adoptarea unor soluții rapide ,fie atac, fie cedare de moment pentru a reveni , atenție la suprafata limitată ...
Am fost de asemenea impresionat de viteza cu care se grupau pentru susținerea , ovationarea și aplaudarea câte unui sportiv. De regulă țineau cu învingătorul, dar grupa de initiere era clar grupată în jurul cu celor cu centuri albe, apoi copii de la Concordia țineau cu ai lor...iar avansații cu grupa lor...fetele cu fetele ( eeee !) ... și băieții cu băieții ...Spiță Ștefan în momentul când a terminat victorios competitia a primit cele mai multe îmbrățisări din viata lui... toti copii au sărit pe el...
Au stat lângă mine și m-au ajutat, suportat și susținut, la organizarea compețiției, Alexandru Nicolae ( 1 DAN ), Marius Creța ( 1 DAN Junior ) și Tiberiu Popescu ( 1 Dan Junior ) , cărora le mulțumesc și le cer scuze pentru presiunea care am pus-o pe ei.
Mulțumesc părinților pentru susținerea, îndelunga răbdare și îngăduința pe care ne-au arătat-o cu joaca noastră.
Premiile au constat în diplome ... și surpriză ... copii vor primii bandane imprimate cu ideogramele dento karate, cu culorile centurilor ( neagra, maro, albastră, verde, orange, galbenă, albă, în funcție de numărul de victorii avute. Bandana se poartă la antrenament până la urmatorul concurs , când este schimbată corespunzător cu noua situație, cu noul clasament.
Îmi exprim speranța că acest tip de concurs va avea viață lungă, va găsi susținere și îl vom extinde invitând sportivi și din alte cluburi alături de noi.

cine vrea sa vada mai multe poze le gaseste la :
http://hi5.com/friend/photos/displayManageAlbum.do?ownerId=129612868&albumId=418374774

sau la adresa : http://dl.transfer.ro/concurs_cu__perne-transfer_RO-17jul-1710c3.rar

Săptămana viitoare sportivii de la Grupa de Inițiere vor susține examenul pentru a 4-a tresă...

Succes tuturor și vacanță plăcută plină de bucurii !

Antrenor Emerit
Aurelian Nicolae, 3DAN

duminică, 11 iulie 2010

CUM S-AU NĂSCUT DIMINETILE PRIN IARBĂ


CUM S-AU NĂSCUT DIMINETILE PRIN IARBĂ

Acum mulți ani eram la București , cu toți antrenorii din țară, la un stagiu. Dar am vrut să vedem ce se întâmplă la Olimpia București , unde se țineau antrenamente de la 6 dimineața tot timpul anului pentru că de la ora 8 intrau în sală alți antrenori, de la alte discipline.
O ideie , antrenamente așa de dimineață, pe care nimeni n-o gândise, pentru că părea exagerată. Am fost la antrenament și spre surprinderea mea, au intrat in sală mai mult de 50 sportivi ( mojoritatea copii). Atunci am înțeles de ce Olimpia era cea mai bună echipă din țară. Făceau lucruri pe care ceilalți antrenori nici măcar nu îndrăzneau să le gândească. Am rămas impresionat...
Cred ca sunt 10 ani de când am adoptat programul de vară cu antrenamente de la 6 dimineața , desculți , prin iarbă. Și am văzut că este bine. Am înțeles că pot forma alte obiceiuri copiilor , alt mod de gândire, am înțeles că-i pot ajuta să trăiască altfel.
Sentimentul unei dimineți, alergând desculț prin iarba plină de rouă, îmbracați în albul karate-giurilor, cu soarele care abia răsare, cu multă liniște și cu aerul proaspăt, este un sentiment unic.
După antrenament , apare un alt sentiment, unul de plinătate, dat de curajul de a te fi trezit, de fi făcut ceva, de a fi plin de energia dimineții , de a fi în armonie cu natura.
Așa ziua este întreagă cu toate înțelesurile posibile, și nu văduvită de o bună parte din ea , poate cea mai frumoasă : DIMINEAȚA.
Dacă aș putea să zic altfel , te trezești la viață o dată cu Florile, cu Soarele, trăiești a altă naștere, simultan cu întrega natură și am încredințarea că rămâi în armonie cu EA , întrega ZI.
Te sincronizezi...iei Putere. În tradiția noastră creștin-ortodoxă este o vorbă înțeleaptă : DAI VOINȚĂ IEI PUTERE.
Sensei Funakoshi avea un kata preferat : Kanku – dai , care în traducere ar însemna : Privește Cerul . Când este mai potrivit să privim Cerul ? DIMINEAȚA !
Cu fiecare generație nouă care aleargă prin iarbă dimineața, aflu mirarea unui asemenea gest. Apoi culeg bucuria lor , bucurându-mă și eu că am curajul să țin obiceiul an de an și – mi spun că fiecare clipă trăită este ca o cărămidă într-o construcție. Deci am încredințarea că pun cărămizi bune în creșterea mea și a sportivilor. Apoi vine o altă susținere, aprecierea părinților, a bunicilor care-i însoțesc pe copii...care-și exprimă mirarea și surprinderea totodată. Da, copii se bucură de antrenamentele prin iarba înrourată, de diminețile liniștite...
Ne punem din nou în contact cu Viața, cu Pământul cu Natura. Civilizația ne izolează prin asfalturi, betoane, sticlă, oțel, aer condiționat, cauciuc, mașinării de tot felul. Încerc să re-deștept în copii sentimentul de comuniune cu imesul Suflet al Pământului. Și dacă se vor pierde la un moment dat în civilizație, vor avea la ce să se întoarcă, cum frumos mi-a spus cineva, când mi-am exprimat îngrijorarea.
Dincolo de toate acestea, am înțeles că schimbarea se poate produce prin efort, conectat la o sursă de energie, sau la mai multe dar de vibrații diferite.
Așa că, cei care vom continua să alergăm desculți prin iarba plină de rouă, odată cu Soarele care Răsare ne vom Naște din Nou în fiecare Zi.

miercuri, 7 iulie 2010

CANTONAMENT PENTRU GRUPA DE PERFORMANTA A COPIILOR



KARATE TRADITIONAL
CANTONAMENT PENTRU GRUPA DE PERFORMANTA A COPIILOR

21 de sportivi ai grupării Conpet-Petrolul Ploiești au participat la un cantonament in Tabăra Vânătorul, Jud. Dâmbovița, in muntii Bucegi , însemnând 6 zile de drumeții, antrenamente si multă , multă mișcare prin jocuri și... joacă. Asta a presupus un program de la 6 dimineața până seara la ora 22 sau chiar mai târziu. În principiu o zi arăta cam așa : deșteptarea la 6 , apoi 06.30- 08.00 antrenament, 08.30 –mic dejun, 09.00 – plecare în drumeție până la ora 13.00 când ne întorceam pentru alua prânzul. Program liber până la 16.30 când începea al doilea antrenament . La ora 19.00 cina și joacă până la 22.00 când ne strângeam toti într-o cameră pentru poveștile despre maestrii. Era momentul când cei mai mici adormeau ca pe vremea bunicii, adică în orice pozitie , cu gândul la povestea care se spunea.
Cantonamentul a fost susținut de părinții sportivilor iar transportul a fost asigurat de CS Conpet Ploiesti. Grupa a fost alcătuită din sportivi de la C1 : Horațiu Lixandru, Radu Popescu ,Ioana Ursulescu, Irina Sandu, Andreea Neagu, Andrei Sandu, Gabriel Bălăceanu, Maxim Andronache, Gabriel Bejgu, Andrei Spiță, Radu Cârstea, Ștefan Spiță ; de la C2 : Ioana Penescu, Eliza Dumitrescu, Marian Stanciu, Gabriel Georgescu ,Teodora Stoian ; de la C3 : Flavius Zafiris, Ștefan Neagu, Răducu Marin, Octavian Dumitrașcu. Am fost ajutat în susținerea întregului program de Alexandru –Daniel Nicolae, centura neagră - 1 Dan .
Situata la conflueța râurilor Ialomița cu Brătei , zona este de o frumusețe excepționala, cu trasee relativ ușoare , cel mai dificil fiind cel care ne cere să urcăm muntele iar pe partea cealaltă ajungem la lacul de acumulare de la Scropoasa. Tot în zona Scropoasa se află si un loc numit 7 Izvoare sau Apa Vie a Dacilor . Pe un versant se revarsă un izvor care se ramifică in torente albe și care dau sentimentul de Apă Vie. Dacă mergem mai departe ajungem la Cabana Zănoaga.
O altă drumeție poate fi făcută spre Cariera de Calcar care alimentează fabrica de ciment de la Fieni cu ajutorul celui mai mare transportator de calcar din S-E –ul Europei. Dupa ce se trece de Tunel , ajungem la o bifurcație de drumuri unul mergand la Cabana Brătei ( 3 km) , iar în dreapta la Carieră. Zona face parte din Rezervația Naturală Cheile și Colții Brăteiului fiind străbătută de pârâul Brătei.
Ne- a luat 2 zile zile pentru a străbăte acestă zona , pentru că în prima zi am plecat mai târziu din tabără. Bucuria copiilor a fost in primul rând zonele , multe de altfel, pline de fragi... Apoi duelurile cu bețele găsite pe drum, bataia cu apă, începută cu pietre aruncate în apă - și terminată cu apa din sticle, turnată direct în cap.
Apoi am mers spre Sanatoriul Moroieni, prin pădure , preț de 2 ore , până la intersecția cu drumul care urcă la Padina și Peștera Ialomicioarei ( aprox 30 km ). Tot cu acestă ocazie ne a prins și prima ploaie.
Vineri , am avut incredibila inspirație să adunăm lemne pentru focul de tabără, sa aranjăm lemnele și să aștemtăm ultima seara.
Pentru că sâmbătă după amiază a plouat , am rpofitat de ocazie și am organizat un cncurs de pictură. Au fost realizate 10 lucrari pe care le voi posta pe profilul meu de pe Hi5 în albumul Tabăra Moroieni 2010. Bineînțeles că au fost și premiate ... cu medalii , clasamentul stabilindu-se de către întrega echipa în urma voturilor exprimate. Fiecare lucrare a fost prezentată de autor în câtva cuvinte , apoi au urmat comentarii și aprecieri asupra ei. Clasamentul a fost următorul : locul I , Irina Sandu cu lucrarea – Răstignirea Domnului Iisus Hristos ; locul II , Andrei Spiță ( ajutat serios de Ioana Ursulescu ) cu lucrarea Cer după Ploaie ; locul III , Gabriel Bejgu cu lucrarea Răsărit de Soare.
Sămbătă dimineata , așa cum spuneam ne- aprins ploaia, apoi după amiază a plouat din nou foarte tare , luându-ne speranța că vom avem Foc de Tabără. Apoi după cină aplouat din nou foarte tare , reducând la minim șansa de aface focul : Totuși eu am cumpărat 2 l de benzină și l-am trimis pe Alexandru să vadă care-i starea lemnelor. În tabără cu noi au mai fost 3 grupuri de copii de la Constanța, București și Focșani care de asemenea asteptau, împreună cu d-nele profesoare că totuși îl voi aprinde. Spre ora 21 s-a petrecut minunea , am reușit să aprindem Focul de Tabără. Am primit aplauze de la copii și bucuria că le-am făcut o Bucurie.
Pe la ora 23.30 am avut grijă să stingem jarul rămas și să ne pregătim pentru ultima zi.
Duminică , ne-am făcut antrenamentul de dimineata, bagajele, curat în camere, fiecare a avut program liber ales până la prânz când autocarul de la Conpet a venit sa ne ducă acasă. A fost o săptămână excelentă cu mult verde, aer curat, foate multă miscare, mâncare buuună, apă de izvor, fără telefoane mobile, calculatore sau televizoare. Ajunși acasă ne-am reluat antrenamentele de vacată , bineînțeles dela un alt pentru că pe Munte am învățat Kanku-Sho și Chinte, două kata și bunkai-ul lor.
Cine vrea sa vada mai multe poze ( 50 aprox) poate sa acceseze HI5 : http://hi5.com/friend/photos/displayManageAlbum.do?ownerId=129612868&albumId=416794885


Vacanță frumoasă tuturor !